NOTÁR, notari, s.m.

1. Funcţionar public învestit cu atribuţia de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc.

2. (În vechea organizare administrativă a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, exercitând de obicei atribuţii de şef al poliţiei şi de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar.